O voce melodioasa imi spune ca este ora 8 fix dimineata si ca trebuie sa ma trezesc. Intrucat refuz sa fac vreo miscare, simt o atingere usoara pe umar. „Este timpul sa te scoli, Marc!“ repeta aceeasi voce, in vreme ce mana care sade pe umarul meu incepe sa vibreze. In cele din urma, deschid ochii si descopar alti doi ochi, imensi, negri si luciosi, incadrati de o casca alba si stralucitoare. „Salut, ASIMO!“ ii spun lenes in timp ce ma intind. „Salut, Marc!“ imi raspunde el vioi. Imi intinde o mana si ma ajuta sa ma dau jos din pat. In timp ce eu imi fac de lucru prin baie, robotul deschide fereastra dormitorului, scutura asternutul, aranjeaza patul si imi pregateste hainele. Ma intorc in camera. „Aseara ai uitat sa-mi spui daca vrei ceai sau cafea dimineata“, ma interpeleaza el pe un ton dojenitor. „Du-te si fa-mi o cafea, te rog! Si mai pune un sandwich cu bacon si mustar la incalzit“, ii zic eu. ASIMO porneste spre bucatarie. „Mai repede, piticule, ca la 9 si un sfert trebuie sa fim la birou“, ii strig eu. ASIMO o ia la fuga. Ma imbrac si ma duc in bucatarie. Sandwich-ul sta deja aburind pe masa. ASIMO opreste expresorul si toarna cafeaua intr-o ceasca. „Pune si niste lapte, te rog. Am primit vreun e-mail?“ In timp ce se duce spre frigider si ia laptele, ASIMO imi spune, fara a se lega la computer, cine mi-a dat e-mail-uri si subiectul acestora, apoi ma intreaba pe care vreau sa mi le citeasca.
Cat mananc, ASIMO imi citeste e-mail-urile selectate. Unde este cazul, ii dictez raspunsurile. Datorita conexiunii sale Wi-Fi, trimite reply-urile imediat. Apoi imi spune cum va fi vremea si, in timp ce pune farfuria si ceasca in robotul de spalat, imi recita titlurile principalelor stiri. Ii cer sa elaboreze informatia despre colonia umana de pe Marte si despre prima exploatare miniera de pe Troienii lui Jupiter. Dupa ce se conformeaza, ASIMO se uita la mine si ma intreaba de ce sunt ingandurat. „Am scris candva despre asta, dar nu mai stiu cand“, ii raspund. Plecam spre birou. In masina, ASIMO imi prezinta programul nostru din acea zi, apoi – fiind vineri – ma intreaba daca am vreun plan special pentru weekend. Ii zic sa-mi cumpere doua bilete la concertul aniversar de 30 de ani al formatiei Vice. Pe drum, ii iau mana intr-a mea, pentru a-i incarca bateriile cu energia care se iroseste in corpul meu, si il intreb ce a mai invatat in ultima vreme. „Am studiat diverse rituri budiste. Gasesc ca este o consecinta logica a mixturii culturale, a liberalismului si a modernizarii aduse de fostii colonisti portughezi faptul ca in Macao exista cea mai accentuata democratizare a cultului budist.“ Zambesc si ii spun sa o lase mai moale cu limbajul pretentios. „Sunt un robot, la ce te astepti?“ ma repede el. Ii zic ca mai are de lucrat la simtul umorului. Ajungem la birou. Conform orarului stabilit de ASIMO, avem in vizita niste studenti de la webjurnalism, care au venit sa faca practica la noi. Intrucat suntem prinsi cu totii cu predarea revistei in editia print si in editia virtuala din Second Life, il trimit pe robot sa-i intampine si sa le faca instructajul de inceput. Daca, in urma cu ceva timp, toate cele de mai sus pareau o utopie, astazi ele sunt o posibilitate. Ne mai despart doar 20 de ani de acest viitor.
Foto: Cristina Nichitus